În căutarea unei vieți mai bune,

Prin lumea toată suntem rășchirați,

Iar, între zori și soarele-apune,

Nu ne vedem părinți, copii și frați.

Fiind mereu în goana de avere,

Golim de sucuri, trupul dăunat,

Ca într-o zi, treziți fără putere,

Să înțelegem, nimic n-am adunat.

Case pustii, familii părăsite,

Zac prin cortinele cu flori,

Cum am putut oare admite,

Schimbarea vechilor valori?

Ce-am adunat, jertfe și premii,

Și-am pus Mamonei pe altar,

Nu este veșnic, doar al vremii,

Și au fost culese în zadar.

Va fi un alt sistem al plății,

Să știm, la judecata de apoi,

Vom pune pe cântarul judecății,

Ce a rămas din omenesc în noi.

De ne trezim, vom înțelege,

În vistierie, ce e cerut să adunăm,

Având respect de veche lege,

De cei trecuți, o obligație purtăm.

Oriunde și orice ajunși odată,

Popor, prin lumea-ntreagă răspândit,

Un lucru, ne e cerut răsplată:

Să nu uităm, de unde am pornit.

Tezaur drept să crească,

Ce din străbuni îl moșteneam,

Cu dor de casă părintească,

Fără sfârșit, și Dragoste de neam.